Prim-ministrul a participat , în cadrul vizitei pe care o efectuează în Washington DC, la un prânz de lucru împreună cu reprezentanţi ai companiilor americane care au investiţii în România şi a reafirmat cu acest prilej dorinţa ţării noastre de a consolida dimensiunea economică a Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii.

Potrivit unui comunicat transmis duminică de Executiv, printre participanţi s-au numărat membri din conducerea Amgen, Motorola Solutions, ExxonMobil, Oshkosh Defense, Parsons, Merck (MSD Pharma), UiPath, Textron/Bell şi AMRO.

În cadrul întrevederii, prim-ministrul român a subliniat importanţa parteneriatului transatlantic pentru prosperitatea şi securitatea economică a Europei şi a Statelor Unite ale Americii, evidenţiind faptul că întărirea acestei legături este unul dintre obiectivele Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.

De asemenea, premierul a reafirmat dorinţa României de a consolida şi aprofunda dimensiunea economică a Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii. Au fost prezentate interlocutorilor măsurile adoptate de Guvernul României care au drept scop creşterea atractivităţii mediului de afaceri românesc şi a fost adresată invitaţia de a investi în ţara noastră

Reprezentanţii companiilor americane au exprimat interesul de a efectua o vizită în România, în luna iunie 2019, ca urmare a prezentării de către premierul român a oportunităţilor pe care ţara noastră le oferă într-o serie de domenii, cum ar fi: sănătate, energie, cercetare şi inovare, tehnologia informaţiei, şi comunicaţii, informează sursa citată.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.

Comments are closed.