Sărbătorim un an de la intrarea în vigoare a noilor norme europene în materie de protecţie a datelor


Aproape 90.000 de notificări cu privire la încălcări ale securităţii datelor cu caracter personal şi peste 144.000 de întrebări şi plângeri adresate autorităţilor naţionale sunt rezultatele raportate de Comisia Europeană (CE) la un an de la intrarea în vigoare a Regulamentului General privind Protecţia Datelor (GDPR), la 25 mai 2018.

“La 25 mai sărbătorim intrarea în vigoare a noilor norme europene în materie de protecţie a datelor, şi anume a Regulamentului general privind protecţia datelor, cunoscut ca GDPR. Aceste norme revoluţionare nu numai că au pregătit Europa pentru era digitală, dar au şi devenit un punct de referinţă la nivel mondial. Obiectivul principal al normelor a fost acela de a le oferi cetăţenilor mijloacele necesare pentru a-şi exercita drepturile şi de a-i ajuta să dobândească un nivel mai mare de control asupra datelor lor cu caracter personal. Acest lucru se întâmplă deja, deoarece cetăţenii europeni încep să îşi folosească noile drepturi, peste două treimi dintre ei fiind la curent cu acest regulament. Un alt avantaj este faptul că întreprinderile beneficiază, în prezent, de un singur set de norme, aplicabil în întreaga Uniune. Acestea şi-au pus ordine în activităţi în ceea ce priveşte datele, fapt care a condus la îmbunătăţirea nivelului de securitate a datelor şi la construirea unor relaţii bazate pe încredere cu clienţii lor”, au afirmat, într-o declaraţie comună vicepreşedintele pentru piaţa unică digitală, şi comisarul pentru justiţie, consumatori şi egalitatea de gen.