Duma de Stat a Rusiei (camera inferioară) a adoptat o lege controversată vizând crearea unui „internet suveran” în Rusia, izolat de serverele mondiale, mulţi dintre criticii acestei legi văzând în aceasta o modalitate pentru autorităţile ruse de a-şi întări controlul asupra reţelei.

Textul, adoptat în a doua lectură cu 320 de voturi pentru şi 15 împotrivă, urmează să fie aprobat şi într-o a treia lectură, apoi de către Consiliul Federaţiei (camera superioară), ceea ce practic constituie o formalitate, iar după aceea va fi promulgat de către preşedintele Vladimir Putin.

Se presupune că legea privind segmentului rusesc de internet (Runet) va intra în vigoare la 1 noiembrie 2019, iar unele prevederi separate privind protecţia criptografică a informaţiilor şi sistemul naţional de nume de domeniu – de la 1 ianuarie 2021.

Oficial, legea cuprinde o serie de măsuri menite să garanteze funcţionarea segmentului rusesc de internet şi să-l protejeze de eventuale atacuri cibernetice. Concret, se prevede crearea unei „infrastructuri care să asigure funcţionarea resurselor de internet ruse în caz de imposibilitate pentru operatorii ruşi de a se conecta la serverele de internet ale surselor străine”.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.

Comments are closed.