Parlamentul britanic va avea pe 14 februarie încă o dezbatere pe tema Brexit-ului


Parlamentul britanic va avea pe 14 februarie încă o dezbatere pe tema Brexit-ului, în cadrul căreia vor vota o moţiune şi, la fel cum s-a procedat la dezbaterea din 29 ianuarie, deputaţii Camerei Comunelor vor putea propune amendamente la acordul de retragere pe care l-au respins pe 15 ianuarie cu o largă majoritate.

Premierul Theresa May a venit joi la Bruxelles cu mandatul dat de Camera Comunelor de a încerca o renegociere a clauzei de ”backstop” privind frontiera nord-irlandeză, dar s-a lovit din nou de refuzul europenilor de a renegocia acordul de retragere, blocul comunitar acceptând doar discuţii pe marginea declaraţiei comune privind relaţia post-Brexit.

Theresa May a promis anterior că va reveni în faţa parlamentului britanic pe 13 februarie pentru a prezenta paşii pe care intenţionează să-i întreprindă dacă până la acea dată nu obţine la Bruxelles modificările cerute, o opţiune pe care a evocat-o fiind aceea de a cere Camerei Comunelor în ziua următoare un vot pentru un Brexit fără acord.