O nouă Directivă prevede combaterea spălării banilor


În data de 9 iulie 2018, a intrat în vigoare cea de-a cincea Directivă privind combaterea spălării banilor, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.

Noile norme, propuse de Comisia Europeana în iulie 2016, aduc mai multă transparență în ce privește adevărații proprietari ai unei companii și gestionează riscurile legate de finanțarea terorismului.

Noile norme presupun, printre altele:
– cerințe mai stricte în ceea ce privește transparența, inclusiv acces public total la registrele de proprietate ale companiilor, o mai mare transparență a celor privind trusturile și interconectarea acestora;
– limitarea utilizării plăților anonime prin intermediul cartelelor preplătite, ce includ și platformele de schimb pentru monede virtuale, potrivit normelor de combatere a spălării banilor;
– cerințe extinse de verificare a clienților;
– controale mai stricte în ce privește țările terțe cu risc ridicat, precum și puteri sporite pentru unitățile naționale de informații financiare și o mai strânsă cooperare a acestora;
– cooperare și schimburi de informații sporite între autoritățile din domeniul combaterii spălării banilor și prudențial, inclusiv cu Banca Centrală Europeană.

Statele membre au ca termen-limită pentru armonizarea legislației naționale data de 10 ianuarie 2020.