Mai multe state doresc constituirea unui Fond de susţinere!


Statele Unite, alături de alte ţări, depun eforturi pentru constituirea unui fond de susţinere în valoare de 10 miliarde de dolari, care să fie pus la dispoziţia viitoarelor autorităţi venezuelene în vederea relansării comerţului, a declarat secretarul american al Trezorerie.

“Lucrăm pentru a încerca să constituim un fond de 10 miliarde de dolari care să fie pus la dispoziţia noului guvern în vederea relansării comerţului”, a afirmat Mnuchin în cadrul unei conferinţe de presă la încheierea reuniunii de primăvară a Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi a Băncii Mondiale (BM), începută pe 12 aprilie.

Secretarul Trezorerie a precizat că această iniţiativă a apărut în cadrul unei întâlniri desfăşurate joi în marja reuniunii oficiale a FMI, la care au participat 19 state.

Printre acestea figurează Franţa, Germania, Japonia, Canada, Italia, dar şi state latino-americane precum Brazilia, Mexic, Chile şi Argentina.

,