Dublul standard privind calitatea alimentelor inclus pe lista neagră a practicilor comerciale incorecte


Un Eurodeputat ceh a prezentat recent un raport în Parlamentul European în care salută iniţiativa anunţată de Comisia Europeană privind soluţionarea problemei standardelor duble ale calităţii produselor alimentare, în special promisiunea că metodologia comună de testare va fi gata în aprilie, ceea ce va permite statelor membre să lanseze în mai o campanie coordonată de testare a produselor alimentare.

Oficialul Parlamentului European a propus ca dublul standard privind calitatea alimentelor să fie inclus pe lista neagră a practicilor comerciale incorecte.

Aceasta este de acord cu Comisia Europeană că, pe o piaţă unică, consumatorii nu se aşteaptă ca produsele de aceeaşi marcă vândute în ţările UE să difere între ele şi subliniază necesitatea respectării calendarului convenit, astfel încât rezultatele testelor derulate să fie disponibile şi analizate până la finele acestui an.