rosia-montana
Ministru Culturii, Corina Şuteu a anunţat prin intermediul reţelei de socializare că Roşia Montană a fost inclusă pe lista indicativă a UNESCO, document adoptat la Paris de către plenul Comitetului Patrimoniului Mondial
.

“În intervalul 24 octombrie – 26 octombrie, la Paris, la sediul UNESCO, a avut loc cea de-a 40-a sesiune de lucru a Comitetului Patrimoniului Mondial. La aceasta sesiune, România a fost reprezentată de Irina Iamandescu (directoare în cadrul Institutului Naţional al Patrimoniului din Bucureşti), ambasador Adrian Cioroianu, delegat permanent al României la UNESCO, şi de Flavio Pironea, delegat permanent adjunct al României la UNESCO”, a scris Corina Şuteu.

Totodată, aceasta a precizat că la data de 26 octombrie, plenul a adoptat documentul WHC/16/40.COM/8A, incluzând propunerile statelor membre ale organizaţiei pentru obiectivele de inclus în lista indicativă a UNESCO. Tot atunci s-a mai adoptat şi includerea sitului Roşia Montană pe lista indicativă UNESCO, reprezentând primul pas în eventuala propunere a sitului respectiv pentru a intra pe lista, mult mai restrânsă, a Patrimoniului UNESCO.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.

Comments are closed.