Propunerea privind introducerea unei taxe de intrare în Veneţia a fost criticată!


Propunerea lansată recent de primarul Veneţiei, care vrea să îi oblice pe turişti să achite o taxă de intrare, este “inutilă şi dăunătoare”, a declarat ministrul italian al Turismului.

Conform declaraţiilor făcute luni de primarul Luigi Brugnaro, valoarea taxei de vizitare a oraşului Veneţia ar putea fi de 3 euro. Taxa ar putea creşte la 6 euro începând de anul viitor, iar valoarea ei ar putea fi majorată până la 10 euro în perioadele în care în Veneţia sunt foarte mulţi turişti.

În 2018, turismul mondial a stabilit un nou record de 1,4 miliarde turişti internaţionali, cu 6% mai mulţi decât în 2017, potrivit Organizaţiei Mondiale a Turismului. Însă această creştere explozivă a unui sector care în prezent a ajuns să reprezintă 10% din PIB-ul mondial şi care creşte mai rapid decât creşte economia mondială în ansamblu, este însoţită de mai mulţi ani de nemulţumirile în creştere care au apărut în mai multe destinaţii turistice de top, precum Barcelona în Spania sau Veneţia în Italia, ai căror locuitori au început să protesteze faţă de numărul mare de turişti.