Comisia Europeană a lansat o procedură de infringement împotriva Ungariei!


Comisia Europeană (CE) a anunţat joi că a lansat o procedură de infringement împotriva Ungariei în legătură cu noua lege cu privire la organizaţiile neguvernamentale (ONG), care impune o serie de obligaţii unor ONG-uri ce beneficiază de capital străin.

Legea în cauză cere ca organizaţiile civile să se înregistreze la tribunal ca organizaţii cu susţinere externă după ce donaţiile pe care le primesc din străinătate ajung la pragul de 7,2 milioane de forinţi (23.400 euro). Fac excepţie fondurile UE.

Mai mult, peste acest prag, ONG-urile trebuie să declare pe pagina lor de internet şi în comunicatele de presă pe care le emit că sunt considerate organizaţii finanţate din străinătate. Cele care nu-şi dezvăluie sursa de finanţare externă urmează să primească o notificare semnată de un procuror în care li se cere să dea curs acestei obligaţii, iar dacă nu răspund nici la a doua notificare sunt pasibile de amendă.

După ce s-a examinat cu atenţie noua lege cu privire la ONG-uri, s-a ajuns la concluzia că aceasta nu este conformă cu legislaţia Uniunii Europene (UE) cu privire la libertatea de asociere, libera circulaţie a capitalurilor şi protecţia vieţii private.