hypanis.ru Un proiect de lege vizează instituirea Cărţii Verzi a Românului de Pretutindeni - Noutati legislative | Legislatie gratuita | Portal juridic

A fost depusă la Camera Deputaţilor propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni şi pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991 şi solicită adoptarea acesteia în regim de urgenţă.

Proiectul de lege vizează instituirea Cărţii Verzi a Românului de Pretutindeni, ca document de identificare a persoanelor care nu deţin cetăţenia română, dar fac parte din categoria românilor de pretutindeni în sensul definit de lege şi solicită drept de muncă şi de reşedinţă în România.

Cartea Verde a Românului de Pretutindeni (CVRP) va prelua modelul Cărţii Albastre a UE (EU Blue Cord), instituită prin Directiva Consiliului EU 2009/50/EC şi care le conferă posesorilor dreptul de şedere şi de muncă pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, sau modelul altor documente similare cum ar fi Cartea Verde (Green Card) Americană, Cartea Polonezului (Karta Polaka) sau Cartea Slovacului de peste hotare (Preukaz zahranicneho Slovaka), ca exemple de bună practică europeană sau euroatlantică conforme cu principiul teritorialităţii.

Cartea Verde a Românului de Pretutindeni le va putea permite românilor de peste hotare care nu deţin cetăţenia română să muncească în România fără obligativitatea deţinerii suplimentare a unui permis de muncă sau de şedere pentru străini, de a deschide conturi bancare, de a înfiinţa societăţi comerciale ca orice cetăţean român, de a beneficia de educaţie la toate nivelurile, servicii medicale de urgenţă.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.

Comments are closed.