Ministerul Turismului a stabilit mai multe măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii în sectorului turismului


Ministerul Turismului a stabilit mai multe măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii în sectorului turismului, precum reducerea TVA la 5% pentru cazare şi restaurant şi eliminarea redevenţelor pentru apa termală şi minerală în sectorul balnear, potrivit unui comunicat al instituţiei.

“Ministerul Turismului a stabilit, în concordanţă cu planul de acţiune al Guvernului pentru perioada septembrie-decembrie 2018, mai multe măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii sectorului de turism din România. Printre aceste măsuri se numără aplicarea cotei de TVA de 5% pentru domenii precum: cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping, serviciile de restaurant şi de catering, cu excepţia băuturilor alcoolice, altele decât berea, activităţile sportive, recreative şi distractive”, spun oficialii din sector.

Turismul va avea astfel cea mai mică cotă a TVA dintre toate sectoarele economice.

O altă măsură care vine în întâmpinarea stimulării turismului din România, dar şi cu efecte asupra sănătăţii populaţiei, va fi deblocarea turismului balnear prin redevenţe zero pentru apa geotermală şi apa minerală natural utilizată pentru consumul populaţiei la buvetele publice.

În plus, autorităţile locale şi societăţile comerciale vor putea accesa bani din fondul de investiţii, banii destinaţi special dezvoltării şi modernizării staţiunilor balneare.