Proiect de modernizare a drumului “Transalpina Apusenilor”


transalpina
“Transalpina de Apuseni”, drumul judeţean care face legătura între Aiud şi comunele din Munţii Apuseni, este unul dintre cele mai frumoase şi spectaculoase drumuri din România, astfel Consilierii Judeţelui Alba au aprobat documentaţia tehnico-economică pentru proiectul în valoare de 44 de milioane de euro privind modernizarea acestuia. Proiectul va fi depus spre finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020.

Proiectul va ajuta din punct de vedere al dezvoltării economice şi al dezvoltării turistice această zonă a judeţului şi va da posibilitatea oamenilor să cunoască frumuseţilor judeţului. Este un drum de creastă, care apoi coboară şi oferă privelişti foarte frumoase. Sper ca împreună cu administraţiile locale să putem scoate în evidenţă arta, arhitectura tradiţională şi tradiţiile din zonă. Termenul de finalizare este de patru ani, sperăm să fie gata în aceşti patru ani. Este o lucrare mare, pe un drum lung, într-o zonă greu accesibilă“, a declarat preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel.

În prezent, drumul prezintă numeroase degradări a căilor de rulare, cedări ale structurii rutiere, dar şi scurgerea necontrolată a apelor pluviale, însă prin proiectul de modernizare se va asfalta, amenaja trotuare şi piste pentru biciclişti.