Elevii care învaţă în şcolile şi liceele din Capitală vor circula gratuit cu transportul în comun începând de astăzi, potrivit unui comunicat al Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB).

„Conform HCGMB 838/12.12.2018, votată de Consiliul General, la iniţiativa Primarului General, Gabriela Firea, Primăria Capitalei, prin Societatea de Transport Bucureşti STB SA, acordă gratuitate pentru toţi elevii din învăţământul preuniversitar obligatoriu acreditat/ autorizat care frecventează cursurile unei instituţii de învăţământ din Capitală. Elevii care frecventează o unitate de învăţământ din Bucureşti, care au domiciliul în Capitală, beneficiază de gratuitate la abonamentul lunar urban general. Şi elevii care locuiesc în Judeţul Ilfov vor beneficia de acest drept, în plus vor putea beneficia şi de un abonament lunar valabil pe linia regională de domiciliu”, precizează sursa citată.

Potrivit PMB, gratuitatea se aplică doar pentru abonamentul urban general şi pentru cel valabil pe linia regională de domiciliu şi se acordă numai elevilor din învăţământul acreditat/ autorizat (curs de zi, frecvenţă redusă), primar, gimnazial, liceal şi profesional, care au vârsta până la 18 ani sau până la finalizarea studiilor liceale/ profesionale.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.

Comments are closed.