Se prelungeşte Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice


Firmele de instalatori care doresc să monteze panouri fotovoltaice clienţilor casnici care doresc să participe la programul guvernamental prin care primesc până la 20.000 de lei subvenţie au încă două săptămâni să se înscrie la AFM pentru validare. Noul termen este 29 martie.

Este a doua oară când AFM prelungeşte acest termen, ultimul dead-line fiind 15 martie.

“Administrația Fondului pentru Mediu a prelungit sesiunea de înscriere în vederea validării instalatorilor în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională până la data de 29 martie 2019.

De asemenea, ghidul de finanțare aferent acestui program a fost modificat și completat prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrului mediului nr. 232/2019, publicat în Monitorul Oficial nr. 197 din data de 12 martie 2019, în vederea simplificării accesării programului.

Înscrierea persoanelor fizice se va face la unul dintre instalatorii validaţi, lista acestora urmând a fi publicată pe site-ul instituției (www.afm.ro) înaintea demarării programului pentru persoanele fizice.