Preţurile de consum au crescut!


Preţurile de consum au crescut cu 0,61% în aprilie 2019, comparativ cu luna anterioară, şi cu 2,75% faţă de sfârşitul anului trecut (decembrie 2018), în timp ce rata anuală a inflaţiei a urcat cu 4,1%, pe fondul scumpirii alimentelor cu 4,98%, a mărfurilor nealimentare cu 3,66% şi a serviciilor cu 3,83%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică date luni publicităţii. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,4%.

În martie, preţurile de consum au urcat cu 0,49% faţă de februarie, iar rata anuală a inflaţiei a fost de 4%.

“Preţurile de consum în luna aprilie 2019 comparativ cu luna aprilie 2018 au crescut cu 4,1%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,4%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2018 – aprilie 2019) faţă de precedentele 12 luni (mai 2017 – aprilie 2018), calculată pe baza IPC, este 4,3%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 4,1%”, spune INS.