Preţul gazelor naturale pentru clienţii casnici va creşte începând cu date de 1 august


Preţul gazelor naturale pentru clienţii casnici va creşte, începând cu data de 1 august 2018, cu 5,83%, informează Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei printr-un comunicat.

“Având în vedere solicitările furnizorilor de gaze naturale şi în urma analizei minuţioase a costurilor reflectate în preţul final, Comitetul de reglementare, aplicând prevederile legale, a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru o ajustare, în medie cu 5,83%, a preţului la gazele naturale pentru clienţii finali casnici, începând cu data de 1 august 2018”, se menţionează în comunicat. 

Membrii Comitetului de reglementare al ANRE au luat în discuţie solicitările furnizorilor de gaze naturale cu privire la ajustarea preţurilor, solicitări ce au venit ca urmare a faptului că, începând cu data de 1 aprilie 2017, preţul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă s-a liberalizat, producătorii având libertatea să vândă gazele naturale la un preţ care nu mai este reglementat.

,