O parte din angajaţii Gărzii forestriere vor fi relocaţi!


Ministrul Apelor şi Pădurilor a anunţat că o parte dintre angajaţii celor nouă gărzi forestiere teritoriale vor fi relocaţi către judeţe, pentru o mai bună comunicare cu cetăţenii, iar la nivelul ministerului se va înfiinţa Departamentul Păduri, prin reorganizarea actualei structuri de specialitate silvică din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

În acest sens, în Guvern va fi promovată o ordonanţă privind reglementarea activităţii Departamentului Păduri din cadrul ministerului şi a gărzilor forestiere.

“Pe analizele făcute până în prezent, se constată o ruptură în ceea ce priveşte coordonarea şi comunicarea între structura din cadrul ministerului şi gărzi, precum şi un mod de lucru greoi al gărzilor în teritoriu. Astfel, este important ca la nivel teritorial să avem o descentralizare a modului în care funcţionează gărzile forestiere teritoriale, pentru a aduce activitatea acestora cât mai aproape de contribuabil. Cu alte cuvinte, numărul pe care îl avem la ora actuală la gărzile forestiere regionale, la cele nouă, va fi diminuat, iar inspectorii de la acele gărzi vor avea atribuţii şi vor fi mutaţi în judeţe, pentru ca aceştia să fie mai aproape de problemele contribuabililor din judeţe, nu să rămână undeva, într-o structură regională, şi tot ce înseamnă avizări, aprobări necesare contribuabilului din judeţe să trebuiască să le facă doar gărzile forestiere regionale. Nu, acele avizări şi aprobări se vor face de către reprezentanţii gărzii forestiere respective în judeţe. Pădurile României nu sunt în marile centre urbane, unde sunt concentraţi cei mai mulţi dintre funcţionarii gărzilor teritoriale”, a declarat ministrul.