Noi reguli pentru produsele bio vor fi impuse de UE


Uniunea Europeană reglementează mai dur produsele bio. Ele trebuie să aibă aceeași calitate când ajung pe raft, la vânzare, indiferent de țara din care provin.

Micii fermieri din România vor avea acces mai ușor pe piața produselor bio și vor putea primi certificate în grup.

Ministerul Agriculturii susţine că anul trecut au fost realizate controale prin sondaj la peste 1.300 de companii şi au fost aplicate 53 de sancţiuni.

Unele pentru încălcări minore, ca lipsa unor acte, altele pentru nereguli majore, cum ar fi utilizarea unor chimicale, lucru complet interzis în agricultura de acest tip.

Ca să reducă derapajele, Uniunea Europeană a modificat regulamentul după care se practică agricultura bio. Toate produsele bio care ajung pe rafturile din Uniunea Europeană trebuie să aibă aceeaşi calitate, lucru care nu se întâmplă în acest moment.