Ministerul Transporturilor a lansat în dezbatere publică un proiect de act normativ pentru accelerarea lucrărilor de infrastructură. Printre măsurile propuse se numără emiterea imediată a autorizaţiei de construire pentru lucrările de interes public, modificări la procedurile de mediu şi la cele de contestaţii.

Una dintre măsurile propuse de Ministerul Transporturilor vizează modificarea dispozițiilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, astfel încât autorizaţia de construire pentru lucrări, în toate cazurile, inclusiv pentru construcții noi, să se emită imediat.

De asemenea, documentaţiile tehnico-economice corespunzătoare fiecărei faze de proiectare – expertiză tehnică, studiu de fezabilitate/documentaţie de avizare, documentaţie tehnică D.T., proiect tehnic – P.T., detalii de execuţie D.E să fie elaborate şi aprobate pe parcursul sau la încheierea executării lucrărilor, cu respectarea avizelor şi acordurilor, precum şi a actului administrativ al autorităţii competente pentru protecţia mediului. În acest caz autorizația va fi valabilă până la finalizarea executării lucrărilor pentru care a fost eliberată, respectiv până la încheierea procesului-verbal de recepţie finală.

În ceea ce priveşte modificările la procedurile de mediu, Ministerul Transporturilor propune ca marile proiecte de infrastructură să fie exceptate parţial sau chiar total de la prevederile Legii 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului. De asemenea, MT mai propune ca autorităţile de la Mediu să reducă termenele pentru avizarea proiectelor de infrastructură de importanţă strategică.

Tot în cazul procedurilor de mediu, MT solicită completări la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice:

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.

Comments are closed.