Legea parteneriatului public-privat ar putea fi implementat din luna octombrie


Legea parteneriatului public-privat ar putea fi implementată în luna octombrie, proiectul având în acest moment o formă ideală, după o amplă dezbatere publică, a declarat ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.

Ministrul a declarat: “Am scos legea în dezbatere publică în urmă cu o lună și ceva, dorim să avem o dezbatere publică amplă pe această temă. Au participat instituții de prestigiu mondial, de la Banca Mondială, Banca Europeană pentru Dezvoltare, INS, reprezentanții AmCham (Camera de Comerț Americană — n. r.), reprezentanții instituțiilor statului român, toți specialiștii, inclusiv mediul academic român a participat la acest lucru”.

 

,