S-a modificat Legea energiei electrice şi a gazelor naturale


anre

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 11 octombrie 2016 a fost publicată Ordonanţa de urgenţă nr. 64/2016 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012.

Ordonanța de urgenţă prevede următoarele modificări:

  • furnizorului de gaze naturale i se adaugă obligația de a achiziţiona gazele naturale pe care le furnizează clienţilor casnici, în condiţii de minimizare a costului resurselor alocate, pe baza unor proceduri care să asigure caracterul transparent al procesului de achiziţie a gazelor naturale şi, în acelaşi timp, tratamentul egal şi nediscriminatoriu al persoanelor care participă la procedura de achiziţie a gazelor naturale, în calitate de ofertanţi;
  • în perioada 1 decembrie 2016-31 decembrie 2017, fiecare producător de gaze naturale, în măsura în care contractează vânzarea de gaze naturale, are obligaţia să încheie contracte pe pieţele centralizate din România, transparent şi nediscriminatoriu, în conformitate cu reglementările emise de ANRE, pentru vânzarea unei cantităţi minime de gaze naturale din producţia proprie, care nu poate fi mai mică decât cea reprezentată de o cotă procentuală, stabilită prin hotărâre a Guvernului, din cantitatea de gaze naturale pentru care încheie contracte de vânzare-cumpărare, în perioada respectivă, în calitate de vânzător;
  • în perioada 15 iulie 2014-30 noiembrie 2016, producătorii de gaze naturale din România sau afiliaţii acestora, după caz, au obligaţia să încheie tranzacţii pe pieţele centralizate din România, transparent şi nediscriminatoriu, pentru vânzarea unei cantităţi minime de gaze naturale din producţia proprie, destinată consumului intern, în conformitate cu reglementările emise de ANRE;
  • în perioada 1 ianuarie 2015-30 noiembrie 2016, furnizorii licenţiaţi au obligaţia să încheie tranzacţii pe pieţe centralizate, transparent şi nediscriminatoriu, pentru vânzarea/cumpărarea unei cantităţi minime de gaze naturale, în conformitate cu reglementările emise de ANRE.