Consumatorii vulnerabili de energie vor fi ajutaţi. Se lucrează la cadrul legal!


Premierul a aprobat constituirea unei comisii interministeriale care se va ocupa de elaborarea legislaţiei privind modul în care vor fi ajutaţi consumatorii vulnerabili de energie, a declarat consilierul pe probleme energetice al primului-ministru, în cadrul unei conferinţe de profil.

“Primul-ministru a aprobat constituirea unei comisii interministeriale care, în următoarele două-trei luni, va continua să elaboreze şi să definitiveze legislaţia pentru consumatorul vulnerabil, ceea ce cred că, pentru mulţi jucători din piaţă, va fi binevenit, inclusiv pentru economie”, a spus acesta în deschiderea conferinţei.

Autorităţile române discută de mai mulţi ani modul în care trebuie definit consumatorul vulnerabil de electricitate şi de gaze naturale, urmând ca acesta să fie ajutat prin mecanisme specifice. În prezent, toţi consumatorii casnici din România pot plăti preţuri reglementate.