Bani europeni pentru reabilitarea termică a clădirilor publice


reabilitare-termicaComisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a transmis că o sumă importantă, 439 de milioane de euro din Fondul european de dezvoltare regională, este alocată eficienţei energetice a clădirilor publice în cadrul Programului Operaţional Regional. Este decizia suverană a României cum alege să prioritizeze şi să utilizeze aceşti bani pentru perioada 2014-2020.

Din suma alocată, 41 de milioane de euro sunt prevăzute pentru Bucureşti şi regiunea Ilfov, iar 398 de milioane sunt puse la dispoziţia celorlalte regiuni de dezvoltare.

Într-un comunicat transmis de biroul comisarului european, se menţionează că măsurile de sprijinire a eficienţei energetice la nivelul Uniunii Europene au dus la reducerea consumului cu 1438 GWh pe an.