Guvernul a aprobat normele de aplicare a schemei de ajutor de stat la accizele la motorină utilizată de transportatori, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului.

“În şedinţa de Guvern de astăzi, la propunerea Ministerului Transporturilor şi Ministerul Finanţelor Publice, a fost aprobat proiectul de hotărâre privind condiţiile, procedura şi termenele de restituire a accizei la motorină. Este vorba de acea schemă de ajutor de stat ce vine în sprijinul operatorilor economici care efectuează transport rutier de mărfuri în cont propriu sau pentru alte persoane, precum şi transport de persoane regulat sau ocazional, exclusiv transportul public local de persoane. Este un subiect despre care noi am mai discutat într-un briefing de presă în momentul în care a fost adoptat actul iniţial, această Hotărâre prevede normele metodologice de aplicare”, a spus purtatorul de cuvant.Purtătorul de cuvânt al Guvernului a precizat că ajutorul de stat va fi acordat “sub formă de sume nerambursabile alocate de la bugetul de stat, după aprobarea cererii de restituire a accizei de către Autoritatea Rutieră Română, plata fiind efectuată de către Ministerul Finanţelor Publice”.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.

Comments are closed.