Camera Deputaţilor a adoptat pe articole proiectul de lege privind aprobarea realizării autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş – Autostrada Unirii, urmând ca votul final să fie dat miercuri.

Potrivit proiectului, iniţiat de parlamentari ai PMP şi semnat de reprezentanţi ai tuturor formaţiunilor politice, Autostrada Unirii începe la graniţa României cu Republica Moldova printr-un nou pod peste râul Prut şi se termină printr-o conexiune cu autostrada A3 Braşov – Borş, în apropierea oraşului Târgu Mureş.

Autostrada Unirii se finanţează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, din credite externe şi din fonduri europene nerambursabile şi/sau prin parteneriat public-privat. În fiecare lege bugetară anuală, pe durata implementării proiectului, se vor aloca acestui obiectiv credite bugetare conform necesarului de finanţare comunicat de Ministerul Transporturilor.

Ministerul Transporturilor este responsabil pentru coordonarea realizării Autostrăzii Unirii şi va demara, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, procedurile necesare pentru acest obiectiv de investiţii.

 

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.

Comments are closed.