CE prezintă noua metodologie comună pentru compararea calităţii produselor


Centrul Comun de Cercetare (JRC), serviciul pentru ştiinţă şi cunoaştere din cadrul Comisiei Europene, a dezvoltat o metodologie comună care le va permite autorităţilor naţionale pentru protecţia consumatorilor să efectueze teste cu scopul de a compara compoziţia şi caracteristicile produselor alimentare vândute în ambalaje similare în UE.

Această măsură vine în completarea acţiunilor deja întreprinse de CE în urma discursului privind starea Uniunii rostit de preşedintele Juncker.

Centrul Comun de Cercetare a prezentat joi metodologia, în cadrul unei reuniuni a forumului la nivel înalt privind o mai bună funcţionare a lanţului de aprovizionare cu alimente.

‘Toţi consumatorii europeni au dreptul la un tratament echitabil în cadrul pieţei unice. Metodologia comună pe care am elaborat-o împreună cu statele membre, cu organizaţiile consumatorilor şi cu părţile interesate din cadrul lanţului alimentar ne va ajuta să colectăm dovezile necesare pentru a face lumină cu privire la compoziţiile diferite ale produselor alimentare comercializate sub aceeaşi marcă pe teritoriul UE. Mă bucur că forumul dedicat referitor la lanţul de aprovizionare cu alimente a ajutat părţile relevante să se facă auzite într-o dezbatere consistentă şi constructivă’, a declarat comisarul pentru piaţa internă, industrie, antreprenoriat şi IMM-uri.