Au fost semnate 20 de acorduri de finanţare pentru programul Start-up Nation


Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a semnat 20 de acorduri de finanţare pentru programul Start-up Nation, cu o sumă totală de aproape 4 milioane de lei, iar în cadrul acestor acorduri se vor crea 155 de noi locuri de muncă, a declarat ministrul de resort, Ilan Laufer, într-o conferinţă de presă.

Printre beneficiari se numără companii din domeniul panificaţiei, încălţăminte, firme de software, precum şi companii ce fabrică mobilă pentru birouri şi magazine. 

Acesta a precizat că domeniile de activitate pentru care au aplicat cele 20 de companii care au semnat contracte sunt: fabricarea altor articole de îmbrăcăminte (7 companii), fabricarea pâinii, prăjiturilor şi a produselor proaspete de patiserie (4 companii), fabricarea de încălţăminte (2 companii), activitate de realizare a soft-urilor la comandă (2 companii) şi câte o companie din domeniile fabricării biscuiţilor şi pişcoturilor, mobilei pentru birouri şi magazine, articolelor de îmbrăcăminte, fabricarea altor elemente de dulgherie şi tâmplărie pentru construcţie, fabricarea de mobilă.