Piaţa bio în creştere


Produse-bio-eco-620x310
Suprafețele cultivate în sistem ecologic în perioada 2010-2015 au crescut cu 37%, dar ponderea rămâne mică, de 2,1%, dacă este raportată la totalul suprafețelor agricole, a declarat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.

Numărul de operatori în agricultura ecologică a crescut, de la 1.000 de operatori la 25.000, iar
pe zona de zootehnie, din 2010 și până în prezent, creșterea efectivelor care sunt în acest sistem a fost de 60%.

“Piața pentru produse bio, pentru agricultură ecologică, s-a dezvoltat foarte mult în ultimul timp. Aici nu mă refer numai la exporturi. Știm foarte bine că acest concept s-a dezvoltat în România pentru că la început toate produsele pe care le fabricam în această modalitate ecologică se exportau. Astăzi, pe lângă piața externă, care este într-o creștere extraordinară, sunt fericit să văd că și pe piața românească produsele au o căutare foarte mare și oamenii se orientează din ce în ce mai mult către astfel de produse, mai ales din perspectiva sănătății umane“, a adăugat Daniel Constantin.