Paza şi administrarea pădurilor finanţate de stat


descărcare (13)Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a declarat că, Guvernul României, în cadrul rectificării bugetare, a aprobat alocarea fondurilor pentru paza şi administrarea pădurilor cu suprafeţe mai mici de 30 de hectare de către stat. În acest sens au fost alocate 14,5 milioane lei pentru toate ocoalele silvice din ţară.

Însă statul va finanţa paza şi administrarea pădurilor cu suprafeţe mai mici de 30 de hectare doar în cazul în care proprietarii privaţi de păduri au încheiat contracte cu ocoalele silvice. Astfel, proprietarii privaţi de păduri mici din România, pentru a beneficia de serviciile finanţate de la bugetul de stat, sunt îndemnaţi ca până la 1 octombrie să încheie contracte cu ocoalele silvice.

Această decizie are ca scop descurajarea fenomenului tăierilor ilegale de păduri, ştiindu-se că una dintre ţintele principale ale tăierilor ilegale sunt pădurile private care nu sunt păzite.

Ocoalele silvice vor asigura, în intervalul 1 octombrie – 31 decembrie 2016, paza pădurilor private mici şi lucrările de întreţinere şi conservare a acestora.