Etichetele produselor lactate nu trebuie să mai prevadă procentul de lapte praf!


Camera Deputaţilor a adoptat proiectul care modifică Legea 88/2016 referitoare la etichetarea laptelui proaspăt pentru consum şi a produselor lactate, fiind abrogată obligativitatea ca pe etichetele produselor lactate să fie prevăzut procentul de lapte praf pe care îl conţin.

Proiectul de lege a fost iniţiat în vederea înlăturării unor dificultăţi în implementarea prevederilor actului normativ de bază. Proiectul abrogă din lege obligativitatea ca pe etichetele produselor lactate să fie prevăzut procentul de lapte praf pe care îl conţin.

Potrivit celor adoptate, eticheta de pe produsele lactate trebuie să cuprindă ţara de origine sau locul de provenienţă a laptelui cu ponderea cea mai mare, numele operatorului economic procesator al laptelui, fiind eliminată denumirea ambalatorului sau marca de identificare.