Este legal ca printr-o OUG să se transmită un teren în subordinea SRI ?



Dreptatea fără putere este neputincioasă, puterea fără dreptate este tiranică. (Blaise Pascal) Multora li s-a întâmplat să aibă dreptate în apărarea drepturilor lor și, totuși, să nu fie luați în seamă de instituțiile abilitate. La cum merg lucrurile pe plaiurile mioritice nu poți să nu îi dai crezare lui Ioan Hodaș care afirma că „–În țara asta românească/Dreptatea când o să domnească?/Iar unul, optimist sadea:/-Păi vom muri și vom vedea!”

Povestea următoare este pățania unor români care nu au dorit decât să își recupereze de la statul român terenul care le aparținea. Povestea lor a început în 2002 și s-a finalizat anul acesta după un lung șir de peripeții care mai de care.

Caz practic

În mai 2002 reclamanții au revendicat un teren de 6,80 ha și au cerut să se constate că statul nu are titlu asupra acestuia. În iunie 2003 acțiunea li se admite în parte, statul este obligat să respecte dreptul de proprietate al reclamanților, dar se respinge cererea privind constatarea inexistenței titlului statului.

Împotriva sentinței statul a declarat apel care a fost admis și a schimbat hotărârea inițială, stabilind că acțiunea reclamanților este inadmisibilă. Împotriva acestei sentințe, reclamanții au declarat recurs care a fost respins irevocabil de ÎCCJ.

În mai 2004 reclamanții au sesizat CEDO și în 2010 aceasta a decis că li s-au încălcat drepturile la un proces echitabil. Statul român a fost obligat să achite reclamanților 9.000 euro ca daune morale.

În februarie 2011 reclamanții în baza deciziei CEDO au cerut revizuirea deciziei din 2003, dar cererea a fost admisă în mai 2011 rămânând soluția conform căreia statul era obligat să respecte dreptul de proprietate al reclamanților asupra a 6,80 ha. În august 2011 statul a formulat recurs împotriva revizuirii, recurs care a fost respins. În 2013 statul a cerut revizuirea sentinței din mai 2011 și în cursul soluționării acesteia prin OUG 114/2013 s-a aprobat transmiterea imobilului aflat în domeniul public al statului și în administrarea RAPPS,  în administrarea SRI și subrogarea SRI în drepturile și obligațiile RAPPS.

În februarie 2015 printr-o decizie a directorului SRI s-a admis cererea de restituire a terenului așa cum se stabilise în 2003 de către instanță, dar s-a decis restituirea în natură a unei părți din teren, iar pentru diferența de teren care nu se poate restitui în natură, au fost propuse măsuri compensatorii sub formă de puncte.

Beneficiarii restituirii au cerut instanței să anuleze decizia SRI din 2015, să constate nulitatea acesteia cu privire la acordarea de măsuri compensatorii pentru o parte din teren. În cadrul acestui proces, reclamanții au invocat nelegalitatea prevederilor OUG 114/2013 pe motiv că încalcă dreptul de proprietate privată, restrânge exercițiul unor drepturi sau libertăți, încalcă prevederile din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind proprietatea. Se susține că OUG 114/2013 nu este motivată din punctul de vedere al urgenței și nu cuprinde justificarea situației excepționale care a dus la adoptarea ei.

În acest punct al procesului,  a fost sesizată CCR pentru a se pronunța.

Ce a decis CCR?

Curtea  a pronunțat Decizia 19/2017 care a fost publicată în Monitorul Oficial 151 din 28 februarie 2017. Curtea a analizat OUG 114/2013 să vadă dacă este justificată urgența emiterii ei în cazul de față. În nota de fundamentare a OUG s-a prevăzut că imobilul este solicitat de SRI pentru desfășurarea activității specifice.

OUG 114/2013  a fost emisă în contextul în care se știa că imobilul în cauză este revendicat din 2002 și că exista o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care statul a fost obligat să respecte dreptul de proprietate și posesie asupra terenului de 6,80 ha, aspect care se regăsește în nota de fundamentare a OUG. Curtea consideră că nu ne aflăm în fața unei situații extraordinare și a urgenței și nu sunt întrunite condițiile cumulative din Constituție pentru a justifica reglementarea lor prin OUG.

OUG supusă analizei privește modificarea titularilor dreptului de administrare a unor imobile despre care se susține că sunt în domeniul public și privat al statului. În nota de fundamentare a OUG la data adoptării și la intrarea sa în vigoare la 1 aprilie 2013 exista hotărârea definitivă și irevocabilă prin care o instanță stabilise deja că terenul de 6,80 ha este proprietatea reclamanților.

În acest context, Guvernul prin OUG 114/2013 a încălcat cu bună-știință hotărârea pronunțată de o instanță și dreptul de proprietate al reclamanților. La data de 1 aprilie 2013 Guvernul nu mai putea să  dispună cu privire la acel teren, ci era obligat să respecte decizia instanței de judecată și să o respecte întocmai.

În concluzie, CCR a admis excepția de neconstituționalitate și a stabilit că OUG 114/2013 privind modificarea titularilor dreptului de administrare a unor imobile aflate în domeniul public și privat al statului, este neconstituțională.

Egalitate în fața legii?

Probabil că mulți mai cred că ar trebui să fim egali în fața legii, dar când treci printr-o experiență ca cea descrisă în cazul practic îți dai seama pe pielea ta că „egalitatea nu există decât în matematică.”  (Mihai Eminescu)

Ținând cont că totu-i bine când se termină cu bine și că doar uneori dreptatea triumfă, realizezi că  „dreptatea nu costă nimic și de aceea n-are circulație în comerț.”  (Liviu Rebreanu)