Autorizaţie de construire pe terenuri necadastrate


compas

Preşedintele Băsescu a declarat că i se pare “riscantă” o Ordonanţă de Urgenţă, publicată Monitorul Oficialprin care companiilor petroliele, fie că sunt româneşti sau străine, li se permite să obţină certificat de urbanism şi autorizaţie de construire pe terenuri care nu sunt cadastrate şi nu sunt înscrise la Cartea Funciară.

De asemenea, preşedintele a menţionat şi faptul că în România există suprafeţe uriaşe care nu sunt cadastrate şi nu sunt înscrise la Cartea Funciară.

Băsescu atenţionează agicultorii să se uite cu atenţie la această Ordonanţă, pentru că “nu există niciun stat al Uniunii Europene cu o asemenea abordare”.

În şedinţa din 6 mai, premierul Victor Ponta a anunţat că companiile care şi-au bugetat lucrări de investiţii vor primi o autorizaţie de construcţie temporară, până la emiterea cadastrului, în baza unei ordonanţe de urgenţă. Deşi, şeful statului a menţionat că “povestea cu «se dă autorizaţie de construire temporară» nu funcţionează”.

Ordonanţa de urgenţă va completa în acest sens Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.