Se prescriu sau nu infracţiunile de omor?


CCR
Potrivit ultimelor noutăţi legislative, Curtea Constituţională a decis că art. 125 din Codul Penal prin care a fost înlăturată prescripţia răspunderii penale pentru omor este constituţional.

Astfel, potrivit deciziei luate de CCR, torţionarilor nu li se va aplica prescripţia infracţiunilor comise.

Prin Legea 27/2012 de modificare şi completare a Codului Penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 180 din 20 martie 2012, a fost înlăturată prescripţia răspunderii penale pentru omor, omor calificat, omor deosebit de grav şi infracţiuni intenţionate care au avut ca urmare moartea victimei, inclusiv pentru cele în legătură cu care nu s-a împlinit termenul de prescripţie la data intrării în vigoare a legii, respectiv martie 2012.

,