RIL admis. Procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii


Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit, a soluţionat un recurs în interesul legii, fiind pronunţată următoarea soluţie:

Prin Decizia nr. 4/2019, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție şi, în consecinţă, în interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, stabileşte că:

“În ipoteza în care instanța a admis cererea inculpatului de judecare în procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, iar cauza a fost judecată potrivit acestei proceduri, nu este posibilă pronunțarea unei hotărâri de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a și lit. c) din Codul de procedură penală.

Obligatorie, conform dispoziţiilor art. 474 alin. (4) Cod procedură penală.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 11 februarie 2019.”