Potrivit normelor legislative, judecătorului de cameră preliminară trebuie să dispună începerea judecăţii în cazul în care urmărirea penală este golită de conţinut prin excluderea aproape în întregime a probelor administrate în faza de urmărire penală, inclusiv a declaraţiilor de suspect şi de inculpat date de persoana trimisă în judecată.

Art. 346 alin. 4) C. procedură penală prevede că în cazul în care a constatat neregularităţi ale actului de sesizare, a exclus una sau mai multe probe administrate ori a sancţionat actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecăţii.

Este lesne de înţeles, potrivit ştirilor juridice, că acest articol de lege a constituit motiv al invocării unei excepţii de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că dispoziţiile art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituţionale privind principiul legalităţii, dreptul la un proces echitabil, stabilirea prin lege a competenţei instanţelor judecătoreşti şi a procedurii de judecată, precum şi prevederile referitoare la dreptul la viaţă şi la interzicerea torturii – sub aspectul obligaţiei impuse autorităţilor statale de a proceda la o anchetă efectivă – din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Se arată că dispoziţiile de lege criticate – care impun judecătorului de cameră preliminară să dispună începerea judecăţii şi în cazul în care urmărirea penală este golită de conţinut prin excluderea aproape în întregime a probelor administrate în faza de urmărire penală, inclusiv a declaraţiilor de suspect şi de inculpat date de persoana trimisă în judecată, împiedicând, practic, trimiterea cauzei la parchet în această ipoteză – contravin principiilor legalităţii şi separaţiei funcţiilor judiciare în procesul penal.

Curtea Constituţională prin Decizia nr. 468/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 750/2017, a reţinut că legiuitorul a limitat la o fază distinctă de parcurs a procesului penal posibilitatea invocării excepţiilor referitoare la competenţa instanţei, legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor sau legalitatea actelor efectuate de organul de urmărire penală, fază în care nu se stabileşte vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului. Consecinţa acestei limitări temporale este faptul că, după începerea judecăţii, nu mai este posibilă restituirea cauzei la procuror, scopul reglementării fiind acela al asigurării soluţionării cu celeritate a cauzelor penale.

Împrejurarea că instanţa competentă să judece cauza pe fond nu poate ea însăşi să se pronunţe cu privire la cererile şi excepţiile care au fost ridicate în procedura de cameră preliminară şi care au fost soluţionate în această procedură nu afectează dreptul părţilor la un proces echitabil, deoarece au făcut deja obiect al controlului unui judecător. Instanţa competentă să se pronunţe asupra judecăţii pe fond a cauzei are plenitudinea de jurisdicţie să statueze cu privire la temeinicia acuzaţiei în materie penală, deoarece, potrivit art. 374 alin. (7) – (9) din Codul de procedură penală, probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de părţi, deşi nu se readministrează, sunt puse în dezbaterea contradictorie a părţilor sau pot fi administrate din oficiu de către instanţă dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului şi pentru justa soluţionare a cauzei.

În concluzie excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi admisă, dispoziţiile ce reglementează procedura camerei preliminare nu împiedică efectuarea unei anchete efective în cauzele penale, ci, dimpotrivă, contribuie la aceasta

 

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.

Comments are closed.