Persoanele cu atribuţii de pază vor fi protejaţi la fel ca funcţionarii publici


Senatul a adoptat tacit proiectul de modificare al articolului 257 din Codul Penal, cu efecte asupra Legii 333/2003, prin care agentii de paza, portarii sau garzile de corp vor fi protejati la fel ca functionarii publici care detin functii in institutii de stat.

„Dispozitiile alin. 1 si 2 ale art 257 (n.r. referitoare la functionarul public care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat) se aplica si faptelor savarsite impotriva personalului cu atributii de paza, aflat in exercitarea atributiilor de serviciu, angajat al societatilor specializate de paza si protectie care functioneaza in baza Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor”, se arata in proiectul de lege initiat de mai multi parlamentari.

Astfel, initiatorii spun ca modificarea art. 257 din Codul penal se impune deoarece „este necesara pentru protejarea persoanelor cu atributii de paza prevazuta la art 38 din din Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor, respectiv agentii de paza, portari, controlori de acces, supraveghetori, insotitori de valori, garzi de corp sau alte persoane desemnate sa asigure instruirea, controlul si coordonarea activitatii de paza”, conform expunerii de motive.