OUG privind interceptările ar putea avea probleme de constituţionalitate


BasescuFostul preşedinte al României, Traian Băsescu precizează că OUG privind interceptările ar avea probleme la capitolul constituţionalitate având în vedere că legiferează în domeniul libertăţilor şi drepturilor fundamentale.

‘Oare este constituţională OUG cu privire la partajarea utilizării Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor?”, se întreabă Băsescu pe o reţea de socializare.

Fostul şef de stat invocă Constituţia României, capitolul Drepturi şi libertăţi fundamentale, articolul 28 conform căruia ‘‘secretul scrisorilor, al telegramelor, al trimiterilor poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil”.

Conform legii fundamentale, ‘‘ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică”.