Codul care a generat cele mai multe excepții de neconstituționalitate admise este Codul de procedură penală. Inadvertențele existente între textele de lege arată faptul că la elaborarea unor astfel de legi trebuie să cumpănești bine înainte de a crea un astfel de instrument juridic. Scăpările legislative nu fac decât să îngreuneze activitatea instanțelor și să ducă la soluții contradictorii care pot face obiectul unor acțiuni la CEDO. Și uite așa iar ajungem să fim buni de plată, pentru că CEDO nu trece cu vederea astfel de nereguli.

Care a fost obiectul excepției de neconstituționalitate?

Excepția a fost ridicată din oficiu de judecătorul de cameră preliminară cu ocazia soluționării contestației formulate de inculpat împotriva încheierii prin care s-a dispus începerea judecății. Excepția se referă la prevederile art. 282 alin. 2 C.p.p. conform căruia nulitatea relativă poate fi invocată de procuror, suspect, inculpat, celelalte părţi sau persoana vătămată, atunci când există un interes procesual propriu în respectarea dispoziţiei legale încălcate.

S-a susținut că acest text de lege încalcă principiul legalității și dreptul la un proces echitabil. Știrile juridice arată că în camera preliminară judecătorul este chemat să verifice legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală, după trimiterea în judecată a inculpatului. Judecătorul poate ridica din oficiu excepții privind competența instanței și legalitatea sesizării acesteia, a administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Conform Codului de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară poate invoca, din oficiu, numai cazurile de nulitate absolută (lipsa suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii, respectiv asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența este obligatorie). Acesta nu poate invoca și cazurile de nulitate relativă care pot fi invocate doar de către procuror, suspect, inculpat, celelalte părți sau persoana vătămată și numai atunci când există un interes procesual propriu în respectarea dispoziției legale încălcate.

Practic, legea îi permite judecătorului de cameră preliminară să ia în considerare două cazuri de nulitate relativă: prima se referă al încălcarea normelor de competență, adică necompetența materială sau cea privind  calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță superioară celei legal competente și poate fi ridicată până la începerea cercetării judecătorești și a doua se referă la neregularitatea procedurii de citare a unei părți.

Textul de lege criticat împiedică judecătorul de cameră preliminară să invoce nulități relative cu privire la actul de sesizare a instanței, administrarea probelor și efectuarea actelor de urmărire penală, acest drept fiind dat procurorului. Astfel, acest text de lege nu permite judecătorului de cameră preliminară să constate, din oficiu, nulitatea relativă a actului prin care s-a dispus, s-a autorizat sau s-a administrat o probă, cu consecința acoperirii nulității odată ce a fost depășită această fază procesuală, ceea ce contravine principiului legalității.

Ce a decis CCR?

CCR  a pronunțat Decizia 554/2017 care a fost publicată în Monitorul Oficial 1013 din 21 decembrie 2017. Știrile juridice arată că nulitatea este acea sancțiune procesuală constatată și aplicată de un organ judiciar, care atrage nevalabilitatea actelor procesuale și procedurale efectuate cu încălcarea dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal, cu condiția să se fi  produs o vătămare dovedită sau prezumată de lege, care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actului, urmând ca organul judiciar să dispună refacerea acestuia atunci când este necesar și dacă este posibil.

Scopul nulităților este unul preventiv, de a preîntâmpina încălcarea legii, de a desființa actele efectuate cu nesocotirea legii și unul reparator, de a reface actele procesuale și procedurale desființate, în măsura în care acest fapt este posibil.

Regula este că nulitatea relativă se invocă în cursul sau imediat după efectuarea actului în condiții nelegale, fapt ce presupune ca persoana interesată să fie prezentă la efectuarea actului respectiv, fie personal, fie prin reprezentant. Excepții de la această regulă sunt: dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura de cameră preliminară, nulitatea relativă poate fi invocată cel mai târziu până la închiderea procedurii de cameră, dacă instanța a fost sesizată cu un acord de recunoaștere a vinovăției, iar încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale, nulitatea relativă poate fi invocată cel mai târziu până la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită și dacă încălcarea a intervenit în cursul judecății, nulitatea relativă poate fi invocată cel mai târziu până la următorul termen de judecată cu procedura completă.

Noutățile legislative prevăd că nulitatea relativă se acoperă atunci când persoana interesată nu a invocat-o în termenul prevăzut de lege sau a renunțat în mod expres la invocarea acesteia.

Astfel, textul de lege criticat instituie regula potrivit căreia judecătorul/instanța nu poate lua în considerare, din oficiu, încălcările normelor ce reglementează desfășurarea procesului penal, chiar dacă aceste încălcări ar fi de natură a afecta aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei. Se ajunge la situația în care instanța neglijează anumite neregularități, deși acestea ar putea duce la vicierea rezultatului procesului.

În concluzie, CCR admite sesizarea și constată că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 282 alin. 2 din Codul de procedură penală, care nu permite invocarea din oficiu a nulității relative, este neconstituțională.

 

 

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.

Comments are closed.