Neplata către buget a impozitelor va constitui evaziune fiscală!


Neplata către buget, cu intenție, a impozitelor și contribuțiilor supuse regimului de reținere, sau încasare și plată, sau virare, va fi incriminată ca faptă de evaziune fiscală și pedepsită cu închisoare de la un an la șase ani, potrivit unui proiect de Ordonanță de urgență publicat de Ministerul Finanțelor.

„Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 6 ani nereținerea sau neîncasarea, reținerea și neplata ori, după caz, încasarea și neplata, în tot sau în parte, cu intenție, în cel mult 30 zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și contribuțiilor prevăzute în anexa la prezenta lege. Neplata cu intenție, în cel mult 30 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și contribuțiilor prevăzute în anexă constituie infracțiune și atunci când neplata este consecința utilizării acestor sume în alte scopuri”, se precizează proiectul de act normativ.

Un număr de 32 de impozite și contribuții datorate bugetului vor intra sub incidența actului normativ, printre care se află impozitul pe venitul din salarii și asimilate salariilor, impozitul pe veniturile din pensii, impozitul pe veniturile din drepturile de proprietate intelectuală, impozitul pe veniturile din arendă, impozitul pe veniturile sub formă de dobânzi și dividende, impozitul pe veniturile din premii și din jocuri de noroc, contribuția de asigurări sociale datorată de persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor și contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor.