Osia, dacă n-o ungi, scârţâie! Cam tot românul ştie ce înseamnă această străveche zicală care indică modul în care funcţionează, de 2-3 secole, relaţia dintre cetăţeanul dornic să-şi rezolve problemele, pe de-o parte şi unii slujbaşi de-ai statului, de cealaltă parte.
Bacşişul, peşcheşul, şpaga sunt noţiuni ultrafamiliare în Balcani, nefiind o noutate nici pentru unii occidentali. Fenomenul plăţilor informale care a persistat şi s-a dezvoltat decenii “fără număr” în spitalele româneşti trebuie stăvilit. Este amplu, nedrept, anormal!
Obiceiul bacşişului oferit medicilor şi asistentelor din spitalele publice s-a aflat mereu în ton cu vremurile, cu prefacerile social-economice. Pe când eram un popor preponderent agrar, plugarul venea la domnu’ doctor cu burduful de brânză şi damigeana cu vin.
Mai târziu, în ceauşism, se ofereau ţigări occidentale şi cafea braziliană. Domnişoara asistentă se mulţumea cu un săpun franţuzesc. Monedă forte! Apoi, pretenţiile au tot crescut. Mărcile germane, dolarii şi euro au umplut, pe rând, plicurile şi… conturile unor medici. Nici bancnotele autohtone n-au fost de lepădat, vreodată!
Numai că morala (noţiune tot mai rar pomenită) şi legea dezaprobă ferm “plăţile informale” pretinse sau primite de către medici. Adevărul este că şi unii pacienţi au porţia lor de vină pentru năravurile penale ale unor doctori şi asistente!
Ce zice legea?
Din Legea 46/2003 a drepturilor pacientului (art. 34) reiese că personalul medical sau nonmedical din unităţile sanitare n-are dreptul să-l supună pe pacient niciunei forme de presiune spre a-l determina să-i recompenseze munca altcumva decât prevăd reglementările de plată legale din cadrul unităţii respective. La rândul său, pacientul poate oferi angajaţilor sau unităţii în care a fost îngrijit plăţi suplimentare sau donaţii, însă doar cu respectarea legii.
Codul penal (art. 289) precizează că fapta funcţionarului public, care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, grăbirea ori întârzierea îndeplinirii unui act care intră-n obligaţiile sale de serviciu ori în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor obligaţii, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în prestarea căreia a comis fapta.
Cu privire la exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligaţii, în Codul penal scrie, negru pe alb (la alin. 1, art. 21), că este justificată fapta prevăzută de legea penală constând în exercitarea unui drept recunoscut de către lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de către lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor pe care aceasta le prevede.
E justificată, de asemenea, fapta prevăzută de către legea penală care constă în îndeplinirea unei obligaţii impuse de către autoritatea competentă, în forma prevăzută de către lege, dacă aceasta nu este în mod vădit ilegală.
Care-i părerea ICCJ?
Aşa cum rezultă din ultimele noutăţi legislative, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat în examinare o sesizare înaintată de către Curtea Militară de Apel Bucureşti prin care se cerea pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. În concret, trebuia stabilit dacă fapta medicului angajat într-un spital public de a primi “plăţi suplimentare sau donaţii” de la pacienţii săi, în condiţiile art. 34 alin. (2) din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, constituie ori ba o exercitare a unui drept recunoscut de lege, având ca urmare incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. 1, teza I, din Codul penal.
În „Monitorul oficial” 590/2015 a văzut lumina tiparului Decizia 19/4.06.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Din ultimele ştiri juridice reiese că, deşi e admisă existenţa unui drept al medicului de a căpăta plăţi suplimentare ori donaţii, în legătură cu dreptul pacientului de a oferi angajaţilor sau unităţii unde a fost îngrijit plăţi suplimentare ori donaţii cu respectarea legii, este limpede că această respectare a legii priveşte atât neîncălcarea legislaţiei de către pacienţi, cât şi respectarea legii de către medici, atunci când, pe de o parte, pacientul oferă plăţi suplimentare sau donaţii, iar, pe de altă parte, angajaţii spitalului public acceptă plăţi suplimentare, donaţii.
În viziunea ICCJ, e posibil ca un pacient să ofere plăţi suplimentare sau donaţii cu respectarea legii – circumstanţă aptă să elimine răspunderea penală, dar angajaţii spitalului nu pot primi bani în plus tot cu respectarea legii, întrucât Codul penal nu îngăduie primirea unor plăţi suplimentare sau donaţii de către medici, personalul medical şi restul angajaţilor spitalelor.
ICCJ a admis sesizarea formulată de către Curtea Militară de Apel, în dosarul prin care s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept puse în discuţie, şi anume dacă fapta medicului – funcţionar public, de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi, în condiţiile Legii drepturilor pacientului, constituie sau nu “o exercitare a unui drept recunoscut de lege” conform Codului Penal.
Cel mai important este că s-a stabilit că fapta medicului ce are calitatea de funcţionar public cu contract de muncă şi este angajat într-o unitate medicală aparţinând sistemului public de sănătate de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi în condiţiile art. 34 din Legea drepturilor pacientului, nu reprezintă o exercitare a unui drept recunoscut de lege având drept consecinţă incidenţa prevederilor art. 21 alin. 1 din Codul penal. Refuzul “plicului” e unica variantă admisă!
Aşadar, s-a mai făcut încă un pas important către eradicarea vechiului obicei al ploconului livrat pentru înlesnirea accesului la serviciile medicale. Dacă nu scrupulele şi moralitatea, atunci măcar frica de braţul lung al justiţiei îi vor ţine pe doctorii dornici de căpătuire pe seama suferinzilor la distanţă de plicurile ce le pot aduce osânda.
De-acum ştim cum stau lucrurile…
Ori de câte ori se va ajunge în justiţie şi se va pune problema dacă domnul doctor X sau doamna asistentă Y are sau nu dreptul de a primi “o mică atenţie”, instanţa va ţine seama de recenta decizie a ICCJ. Este un lucru pe care angajaţii din sistemul public de sănătate vor trebui să şi-l întipărească în minte cu litere de neşters.
Ecuaţia juridică s-a rezolvat. Toţi angajaţii din spitalele publice nărăviţi la plăţi informale vor şti ce au de făcut atunci când pacientul încearcă să le îndese în buzunar tradiţionala şpagă. În unele unităţi medicale s-a consolidat regula nescrisă că “osia scârţâie, dacă n-o ungi”. Ei bine, orice învăţ are şi dezvăţ!