Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, prin sentința penală nr. 63 din 11 septembrie 2018 a Judecătoriei Sinaia, în baza art. 139 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus recunoaşterea hotărârii din data de 8 septembrie 2008 a Tribunalului Judicial da Comarca de Viseu – Juizo Local Criminal – Portugalia, rămasă definitivă la data de 16 iunie 2017, şi executarea în România de către A. a sancţiunilor aplicate. Recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti, a ordonanţelor penale şi a actelor judiciare în relaţia cu statele terţe este reglementată în Titlul V din Legea nr. 302/2004.

Dispoziţiile art. 130 alin. (1) teza finală, Capitolul I, Titlul V, fac trimitere la Capitolul III intitulat proceduri speciale de recunoaştere şi executare, capitol care prevede procedura privind recunoaşterea şi punerea în executare a sancţiunilor de drept penal şi administrative aplicate de organele judiciare şi a cheltuielilor judiciare. Conform art. 139 din Legea nr. 302/2004, recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti sau ordonanţelor penale străine prin care au fost aplicate sancţiuni de drept penal sau administrative ori s-a dispus obligarea la plata de cheltuieli judiciare au loc în condiţiile tratatului aplicabil între România și statul străin solicitant sau, în lipsa acestuia, în condiţiile prevăzute de prezenta lege, precum şi de Codul de procedură penală, dacă este îndeplinită condiţia reciprocităţii.

(Încheierea nr. 61 din 8 februarie 2019 pronunţată de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect conflictul negativ de competenţă)

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.

Comments are closed.