Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că se impune admiterea contestaţiei formulată de Parchet împotriva sentinţei penale pronunţată în primă instanță criticând-o sub aspectul nelegalității, întrucât aceasta în mod greșit a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate în vederea predării către autoritățile din Italia.

Criticile Parchetului au vizat în esență imposibilitatea legală de a dispune predarea temporară în condițiile în care aceasta a fost amânată, precum și neindicarea datei până la care s-ar fi amânat predarea, împrejurări ce conduc la o situaţie nereglementată de lege, respectiv ţinerea în arest a persoanei solicitate pentru o perioadă nedeterminată, fără a exista o procedură legală pentru verificarea necesităţii de a menţine măsura preventivă, posibilitate ce există doar în cursul procedurii, respectiv până la luarea unei hotărâri cu privire la executarea mandatului european de arestare şi la predare.

Pentru a dispune în acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, pe de o parte că, în cazul în care persoana solicitată este cercetată penal de către autoritățile judiciare române, predarea acesteia se amână până la soluționarea definitivă a cauzei, iar dispozitivul hotărârii trebuie să conțină și limita în timp până la care este amânată predarea, iar pe de altă parte, deși dispozițiile legale impun judecătorului să emită de îndată mandatul de arestare în situaţia în care constată îndeplinite toate cerinţele prevăzute de lege pentru executarea mandatului, aducerea la îndeplinire a acestuia este condiționată de împrejurarea dacă se amână sau nu predarea persoanei solicitate, întrucât în cazul amânării predării persoanei solicitate, mandatul de arestare emis de autoritatea judiciară română intră în vigoare la data încetării motivelor care au justificat amânarea; aprecierile instanței de fond cu privire la natura acuzațiilor care se aduceau persoanei solicitate în Italia sau interesul persoanei solicitate de a fi prezent în fața autorităților italiene pentru a răspunde acuzațiilor nefiind luate în considerare.

(Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, Decizia nr. 399 din 26 aprilie 2018 având ca obiect mandatul european de arestare)

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.

Comments are closed.