ICCJ. Calcul greșit al sporului de pedeapsă


Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța prin care s-a invocat aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, reținând că deși instanța de apel a constatat, în mod corect, faptul că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu infracțiunile reținute prin sentințele anterioare, în mod eronat a efectuat calculul aritmetic atunci când a adăugat sporul de pedeapsă la principala principală; rațiunea din Decizia 42 din 13 octombrie 2008 prin care se reține că, în cazul concursului între cauzele de anulare și cauzele de revocare a suspendării condiționate, se aplică cauzele de anulare a suspendării condiționate a executării pedepsei, este aplicabilă și în speța de față, chiar dacă în decizia menționată se face vorbire doar de ipoteza în care instanța este sesizată prin rechizitoriu cu o infracțiune săvârșită înainte de dispunerea suspendării și o infracțiune săvârșită în termenul de încercare, acest raționament fiind aplicabil și în cazul pedepselor definitive.

(Decizia nr. 42/RC/ din 16 februarie 2018, pronunțată de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție)

,