Reabilitarea face să înceteze decăderile şi interdicţiile, precum şi incapacităţile care rezultă din condamnare. Pe scurt, reabilitarea este modul prin care consecintele unei condamnari pot fi inlaturate, prin intermediul ei asigurandu-se integrarea fostului condamnat in societate. Cu toate acestea, prin reabilitare nu este asigurata si reintegrarea in functia din care condamnatul a fost scos in urma condamnarii si nici redarea gradului militar pierdut. Potrivit art. 168 C. penal cererea de reabilitare judecătorească se admite dacă cel condamnat întruneşte următoarele condiţii: nu a săvârşit o altă infracţiune în intervalul de timp şi a achitat integral cheltuielile de judecată şi şi-a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când acesta dovedeşte că nu a avut posibilitatea să le îndeplinească sau când partea civilă a renunţat la despăgubiri. Cea de-a doua condiţie potrivit noutăţilor legislative a fost contestată pe motiv de neconstituţionalitate, fiin invocată o excepţie de neconstituţionalitate în acest sens. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că scopul prevederilor art.168 lit. b) din Codul penal este acela de a împiedica persoana condamnată să se sustragă de la executarea obligaţiilor civile dispuse în sarcina sa prin hotărârea de condamnare, dar că acest scop nu este unul absolut, ci coexistă cu instituţia prescripţiei extinctive, care sancţionează pasivitatea creditorului în realizarea creanţei sale. Astfel, prin extinderea existenţei obligaţiilor civile dispuse în cadrul procesului penal, după împlinirea termenului prescripţiei extinctive, legiuitorul extinde posibilitatea apelării la forţa coercitivă a statului în vederea executării unei obligaţii imperfecte, care, dintr-o obligaţie civilă, a devenit, prin intervenirea prescripţiei, obligaţie naturală, ce are în structura sa toate elementele unei obligaţii civile, mai puţin posibilitatea utilizării forţei coercitive a statului. Se susţine că textul criticat nu corespunde exigenţelor anterior menţionate şi deturnează de la scopul său instituţia prescripţiei extinctive, permiţând debitorului obligaţiilor civile dispuse prin hotărârea de condamnare să apeleze, în mod indirect, la forţa de constrângere a statului, în vederea executării creanţei sale după împlinirea termenului de prescripţie a acesteia, prin neacordarea reabilitării. Se arată că din textul criticat nu reiese exact care este scopul avut în vedere de legiuitor prin reglementarea obligaţiei analizate şi că acesta constituie o aplicare prin analogie a legii penale, în defavoarea inculpatului, reprezentând, în acelaşi timp, o imixtiune a statului în relaţii de drept privat. Se susţine că între obligaţiile civile izvorâte din hotărâri penale de condamnare şi cele care au ca surse încheierea unor raporturi juridice de drept civil nu trebuie să existe nicio diferenţă, sub aspectul aplicării instituţiei prescripţiei extinctive. Curtea Constituţională a reţinut că reabilitarea constituie o cauză care înlătură consecinţele condamnării. Astfel, instituţia reabilitării constituie un mijloc legal de încetare a consecinţelor juridice care decurg dintr-o condamnare sau, altfel spus, un mijloc legal prin care persoanele condamnate se reintegrează, din punct de vedere juridic, în societate. Aceasta întrucât incapacităţile, nedemnităţile şi decăderile, consecinţe legale ale condamnării, subzistă după executarea pedepsei penale, restrângând capacitatea juridică a persoanelor condamnate. În acest context, este de reţinut că instituţia reabilitării nu “şterge” condamnarea, care rămâne o realitate juridică, ce nu poate fi desfiinţată decât prin admiterea unei căi extraordinare de atac, prin care se pronunţă nevinovăţia persoanei condamnate, ci face să înceteze efectele unei condamnări definitive, dispuse în trecut, astfel încât, după reabilitarea persoanei condamnate, această realitate juridică nu mai poate genera decăderi, interdicţii şi incapacităţi. Pentru a produce acest efect, reabilitarea nu poate fi acordată decât în situaţia executării în întregime a hotărârii de condamnare, aspect ce presupune executarea hotărârii de condamnare, atât sub aspectul laturii penale, prin executarea pedepsei dispuse, cât şi sub aspectul laturii civile. Pentru acest motiv, legiuitorul a reglementat, la art. 168 din Codul penal, două condiţii ale reabilitării judecătoreşti, una referitoare la aspectele de natură penală ale cauzei, constând în nesăvârşirea niciunei infracţiuni, de către persoana condamnată, în termenul de reabilitare prevăzut la art. 166 alin. (1) din Codul penal, iar cea de-a doua vizând latura civilă a cauzei penale, constând în achitarea integrală a cheltuielilor de judecată şi în îndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare. În concluzie excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă prin Decizia nr. 203/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 600/2018.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.

Comments are closed.