Ce înţelegem prin grup infracţional organizat?


Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus condamnarea inculpaților sub aspectul săvârșirii infracțiunii de grup infracțional organizat prevăzută de art. 367 alin. 1 și 3 Cod penal, reținând în esență următoarele:

„În mod corect a constatat instanța de fond că repartizarea rolurilor în cadrul grupului infracțional s-a făcut în funcție de abilitățile specifice. (…). Din analiza probatoriului administrat rezultă că săvârșirea infracțiunilor pentru care sunt de condamnat inculpații a presupus o anumită organizare, o coordonare de atribuții, o interdependență și ritmicitate a actelor ilicite și alăturarea eforturilor într-un consens ilicit neechivoc, pentru o durată suficientă pentru a imprima stabilitate și durabilitate grupului, în vederea realizării unor scopuri infracționale comune.

Astfel, instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile art. 367 alin. (6) C. proc. pen. care definește grupul infracțional organizat ca grup structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp și pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni.”

(Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Penală, Decizia nr. 416/A/2016)