Poate că una dintre cele mai cunoscute măsuri preventive este cea a controlului judiciar. Majoritatea celor care ajung în fața instanței și sunt urmăriți penal preferă măsura controlului judiciar față de cea a arestului preventiv.
Astfel, în cursul urmăririi penale, procurorul poate dispune luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat, iar judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, în cursul judecății, poate dispune luarea acestei măsuri. Legea prevede că împotriva încheierilor prin care judecătorul de drepturi și libertăți dispune asupra acestor măsuri, inculpatul și procurorul pot formula contestație în 48 de ore de la pronunțare sau de la comunicare.
Această contestație se depune la judecătorul de drepturi și libertăți care a pronunțat respectiva încheiere și se va înainta împreună cu dosarul către judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța ierarhic superioară în 48 de ore de la înregistrare.
Problema care a generat o practică neunitară și a necesitat sesizarea ÎCCJ pentru a da o rezolvare a fost cu privire la admisibilitatea căii de atac împotriva încheierii prin care judecătorul de drepturi și libertăți se pronunță asupra plângerii formulate de inculpat împotriva ordonanței procurorului prin care s-a dispus măsura controlului judiciar.
Care sunt opiniile conturate în practica instanțelor de judecată?
Unele instanțe au considerat că este inadmisibilă contestația împotriva încheierii prin care judecătorul se pronunță asupra plângerii împotriva ordonanței procurorului prin care s-a luat sau s-a prelungit măsura controlului judiciar.
Știrile juridice arată că aceste instanțe consideră că prevederile Codului de procedură penală dispun o singură cale de atac (adică plângerea) pe care inculpatul o poate face la judecătorul de drepturi și libertăți. Un alt argument în sprijinul acestei opinii este acela că dosarul se restituie procurorului în 48 de ore de la pronunțarea încheierii fără să se precizeze dacă există posibilitatea ca această încheiere să fie contestată.
În opinia altor instanțe, este admisibilă calea de atac a contestației împotriva încheierii prin care judecătorul se pronunță, în faza de urmărire penală, asupra plângerii împotriva măsurii preventive a controlului judiciar. Argumentul pe care se bazează este acela că în Codul de procedură penală nu este reglementat faptul că încheierea pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți împotriva plângerii față de ordonanța procurorului este definitivă sau este fără cale de atac.
În acest caz, aceste instanțe consideră că se aplică regula generală potrivit căreia se poate face contestație împotriva încheierilor prin care judecătorul de drepturi și libertăți dispune asupra măsurilor preventive. Conform regulii generale nu se precizează cu privire la natura măsurii preventive și nici la modalitatea prin care se dispune asupra acestei măsuri.
Ce a decis ÎCCJ?
ÎCCJ a pronunțat Decizia 25/2015 care a fost publicată în Monitorul Oficial 46 din 20 ianuarie 2016 și prin care a dezlegat problema de drept cu care a fost sesizată. Actualul Cod de procedură penală cuprinde o regulă generală care stabilește calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale.
Astfel, în cazul controlului judiciar există o reglementare expresă care se aplică doar în situația acestei măsuri preventive. Textul de lege este foarte clar și prevede calea de atac împotriva măsurii controlului judiciar dispuse de procuror, iar ÎCCJ consideră că prin folosirea formei singulare “calea de atac”, legiuitorul a dorit să arate că există o singură cale de atac.
Faptul că vorbim de o singură cale de atac în cazul măsurii controlului judiciar este susținut și de faptul că dosarul de urmărire penală este restituit procurorului după soluționarea plângerii împotriva ordonanței procurorului prin care s-a luat măsura controlului judiciar. Acest dosar se restituie în 48 de ore de la pronunțarea încheierii prin care a fost soluționată plângerea inculpatului.
Confuzia care a apărut a fost generată de faptul că același termen de 48 de ore apare tot în Codul de procedură penală atunci când se face referire la faptul că împotriva încheierilor prin care judecătorul dispune asupra măsurilor preventive, inculpatul și procurorul pot formula contestație. Dacă s-ar fi dorit să fie două căi de atac distincte, atunci legiuitorul ar fi reglementat acest aspect.
Știrile juridice arată că plângerea este calea de atac care poate fi exercitată în cazul în care măsura controlului judiciar a fost dispusă prin ordonanță de procuror.
În concluzie, ÎCCJ a stabilit că încheierea prin care judecătorul de drepturi și libertăți soluționează plângerea formulată de inculpat împotriva ordonanței procurorului prin care s-a luat măsura sau s-a prelungit măsura preventivă a controlului judiciar este definitivă.
Controlul judiciar limitat în timp
Legiuitorul a fost nevoit să prevadă perioada pentru care poate fi dispusă măsura controlului judiciar, având în vedere că CCR a declarat neconstituțional articolul în forma sa inițială pentru că nu preciza nimic cu privire la durată.
Astfel, această măsură preventivă poate fi dispusă de către procuror sau de către judecătorul de drepturi și libertăți pe o durată de cel mult 60 de zile. Legiuitorul a prevăzut că în cursul urmăririi penale, durata controlului judiciar nu poate depăși un an dacă pedeapsa este amenda sau închisoarea de cel mult 5 ani, respectiv 2 ani dacă pedeapsa este detențiunea pe viață sau închisoarea mai mare de 5 ani.
Iată că sesizarea ÎCCJ cu încă un aspect privitor la modul de interpretare și aplicare a Codului de procedură penală, arată că prezentul cod are numeroase lacune care pot da naștere la diferite interpretări.