Proces de divorţ. Sancţiunea respingerii cererii ca nesusţinută respectă prevederile constituţionale?


images (80)

Divorţul ocupă locul al doilea într-un top al celor mai solicitante evenimente din viaţă, prin multitudinea de schimbări pe care le antrenează o astfel de situaţie.

Legislaţia româneasca a simplificat destul de mult procedurile divorţului, care a devenit în prezent mult mai rapid şi uneori chiar şi mai ieftin pentru soţii care doresc să iasă dintr-o căsnicie.

Vom vorbi în cele ce urmează despre divorţul în instanţă.

Prin cererea de divorţ, soţii pot indica şi modalitatea aleasă de incredinţare a copiilor şi folosirea locuinţei comune. Cererea de divorţ şi actele doveditoare se depun la registratura instanţei, în triplu exemplar. Soţii se vor adresa judecătoriei unde au avut ultimul domiciliu comun.

Părţile au obligaţia să se prezinte la termenele de judecată. În cazul în care la termenul de judecată, în primă instanţă, reclamantul lipseşte nejustificat şi se înfăţişează numai pârâtul, cererea va fi respinsă ca nesusţinută.

Ne întrebăm dacă în acest caz va fi respinsă doar cererea principală sau şi cererile accesorii? Această  întrebare a constituit şi motivul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate.

Ce s-a susţinut?

În motivarea excepţiei s-a susţinut că dispoziţia legală criticată, art. 922 Cod procedură civilă, încalcă accesul liber la justiţie, deoarece nu distinge între cererea principală şi eventualele cereri accesorii.

Cum a motivat Curtea Constituţională?

Procesul de divorţ în întregul său, şi nu doar acţiunea prin care aceste aspecte sunt deduse judecăţii, are caracter strict personal, deoarece obiectul său implică antamarea de către instanţă a unor aspecte ţinând de viaţa intimă şi familială a părţilor din litigiu. Tocmai caracterul strict personal al procesului a impus adoptarea unei proceduri speciale, derogatorii de la normele dreptului comun, care nu face decât să dea expresie particularităţii esenţiale a procesul de divorţ şi implicit prevederilor constituţionale cuprinse în art. 26 referitor la viaţa intimă, familială şi privată.

Textul de lege criticat reglementează o sancţiune procedurală specială  şi anume, respingerea cererii de divorţ ca nesusţinută, ce are drept temei culpa procesuală dedusă din neînfăţişarea reclamantului la termenul de judecată, în primă instanţă. Sancţiunea operează însă numai atunci când, cumulativ, lipsa reclamantului este nejustificată şi doar pârâtul se înfăţişează la judecată şi se bazează pe prezumţia legală de renunţare la judecată.

Aceste considerente au dus la respingerea, ca neîntemeiată a excepţiei, prin Decizia nr. 305/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 485/2016.

” Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”

Caracterul general al normei are semnificaţia unei aplicări generale conform principiului “Unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem”. Este clar că nu se crează o nedreptate, cererea de chemare în judecată şi cererea reconvenţională cuprind pretenţii proprii ale părţilor dintr-un proces, de aceea legiuitorul este în drept să reglementeze în mod similar procedura de judecare a acestora.