Puţin după momentul în care o creaţie originală şi o interpretare artistică unică, de excepţie, au putut fi convertite uşor în bani grei, s-a zămislit un nou tip de hoţ. Unii dintre aceşti hoţi sunt destul de iscusiţi! Sunt cei care, fără a avea vreun drept, realizează înregistrări ale prestaţiilor scenice ale unor artişti celebri, efectuează copii după înregistrările existente, le radiodifuzează sau pun înregistrările la dispoziţia publicului, astfel încât să poată fi accesate individual, oricând şi de oriunde.
De n-ar exista legea drepturilor de autor, recent modificată, „piraţii” ori amicii lor, plagiatorii, ar avea mult spor, fără a-i munci vreun strop, măcar, mustrările de conştiinţă. Vorba aceea: „hoţii nu cugetă la păcate!”
Ce spun noile ştiri juridice?
Legea 53/2015 privind modificarea Legii 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe a apărut în „Monitorul Oficial” 198/2015. Potrivit ultimelor ştiri juridice, de-acum încolo, termenul de protecţie legală a unei compoziţii muzicale cu text va înceta după ce se vor scurge 70 de ani de la trecerea în nefiinţă a ultimului supravieţuitor, dintre textier şi compozitor, fără a conta dacă ei au fost coautori sau ba. Totuşi, potrivit aceluiaşi text nou-introdus în cuprinsul legii drepturilor de autor, contribuţia adusă respectivei compoziţii muzicale cu text trebuie să fi fost creată anume pentru aceasta.
În tagma artiştilor interpreţi sau executanţi intră actorii, cântăreţii, muzicienii, dansatorii ori persoanele care joacă, interpretează, recită, dirijează ori execută în orice alt chip o operă literară sau artistică, un spectacol (folcloric, de varietăţi, circ etc.). Artiştii interpreţi sau executanţi sunt recunoscuţi şi protejaţi, ca titulari de drepturi conexe dreptului de autor, pentru propriile interpretări ori execuţii.
Drepturile patrimoniale ale artiştilor interpreţi sau executanţi vor fi ocrotite, ca şi până acum, pentru o perioadă de 50 de ani de la data interpretării sau executării. Noua prevedere introduce, însă, două excepţii de la regulă. Astfel, în contextul în care fixarea executării, altcumva decât pe o fonogramă, face obiectul unei publicări legale sau al unei comunicări (legale) către public în decursul acestui termen, drepturile vor lua sfârşit la 50 de ani de la prima publicare ori de la prima comunicare către public, în funcţie de care dată are să fie prima.
De asemenea, atunci când fixarea executării pe o fonogramă face obiectul publicării sau al unei comunicări (legale ambele!) către public în interiorul acestui interval, drepturile vor înceta la 70 de ani de la prima asemenea publicare ori comunicare către public, în funcţie de care dintre aceste date va fi prima.
E necesar să precizăm că, potrivit legii drepturilor de autor şi drepturilor conexe, înregistrarea sonoră sau fonograma, cum i se mai spune, este definită ca o fixare a sunetelor provenite dintr-o interpretare ori execuţie sau a altor sunete ori a reprezentării digitale a acestor sunete, alta decât sub forma unei fixări încorporate într-o operă cinematografică sau într-o altfel de operă audiovizuală.
O altă prevedere nou-inserată în cuprinsul legii drepturilor de autor spune că atunci când, la 50 de ani de la publicarea legală a unei înregistrări sonore (fonogramă) ori, în absenţa vreunei publicări, la 50 de ani de la comunicarea legală a acesteia către public, producătorul fonogramei nu pune copii ale fonogramei în vânzare într-o cantitate suficientă ori nu pune fonograma la dispoziţia publicului „prin cablu sau fără cablu”, astfel încât cetăţenii să aibă acces individual din locul şi momentul alese, artistul interpret sau executant poate să rezilieze actul de cesiune a drepturilor asupra înregistrării (prestaţiei sale) către producătorul de fonograme.
Ar mai rămâne ca legea să precizeze, pentru eliminarea ambiguităţii, ce înseamnă „cantitate suficientă”? Să se ştie de la început cum stau lucrurile! E valabil orişiunde principiul „clara pacta, boni amici” (sau „înţelegerea este clară, deci vom rămâne prieteni”). Ambiguităţile legale şi contractuale coduc, fără greş, la conflicte în justiţie!
După ani şi ani… încă mai vin bani!
Atunci când contractul de cesiune prevede că artistului interpret sau executant i se cuvine o unică retribuţie, el are dreptul de a căpăta de la producătorul de fonograme o remuneraţie suplimentară anuală pentru fiecare an întreg imediat următor celui de-al cincizecilea an de la publicarea legală a fonogramei ori, în absenţa unei asemenea publicări, a celui de-al cincizecilea an de la comunicarea sa către public.
Întreaga sumă pe care producătorul de fonograme trebuie s-o aloce plăţii retribuţiei suplimentare anuale echivalează, în contabilitate, cu un procent de 20% din veniturile pe care producătorul de fonograme le-a căpătat de-a lungul anului anterior celui pentru care se achită remuneraţia, din reproducerea, distribuirea şi punerea la dispoziţie a respectivelor fonograme, după cel de-al cincizecilea an de la publicarea legală a fonogramei ori, în absenţa unei asemenea publicări, după cel de-al cincizecilea an de la comunicarea sa legală către publicul larg.
Dacă un artist executant sau interpret are dreptul la o retribuţie achitată gradual, nici plăţile în avans, dar nici reducerile definite în contract nu se vor deduce din plăţile realizate către artist după cel de-al cincizecilea an de la publicarea legală a fonogramei sau, în absenţa publicării, după cel de-al cincizecilea an de la legala sa comunicare către public.
Într-o altă ordine de idei, potrivit recentelor ştiri juridice, intervalul în care drepturile patrimoniale ale producătorilor de fonograme or să fie ocrotite va fi de cincizeci de ani de la data primei înregistrări. Totuşi, dacă-n decursul acestei perioade, fonograma a fost publicată sau comunicată public (în mod legal), durata de ocrotire a drepturilor va fi de 70 de ani de la data la care s-a petrecut prima operaţiune, dintre cele două enumerate.
Prin activitatea lor, hoţii de creaţie intelectuală, între care se află „piraţii”, plagiatorii şi alte asemenea categorii, ajung, invariabil, să profite de pe seama muncii şi originalităţii altora. Aceşti hoţi de proprietate intelectuală posedă uneori, şi ei, o oarecare formă de ingeniozitate – pusă, însă, în slujba câştigurilor necinstite, cu ajutorul căreia reuşesc să fenteze legea, să ocolească prevederile sale. Ca să poată apăra în mod adecvat drepturile creatorilor şi artiştilor, legislaţia trebuie să ţină în permanenţă pasul cu ineditul metodelor folosite de către hoţii de creaţii originale.
Cel care fură… nu cumpără. Cinstea, însă, ca şi creativitatea, nu se poate nici fura, nici cumpăra!