Potrivit actualului Cod de procedură civilă, recursul a devenit o cale extraordinară de atac cu ajutorul căreia părțile pot solicita instanței de control judiciar controlul legalității hotărârii atacate. Instanța nu va verifica cauza sub toate aspectele, ci doar dacă au fost încălcate cazurile de nelegalitate din Codul de procedură civilă. Cu titlu de noutăți legislative, în actuala reglementare în recurs se poate cere doar casarea hotărârii, nu și modificarea așa cum era în vechea reglementare.

În plus, recursul poate fi exercitat împotriva unor încheieri pronunțate de instanță. O astfel de situație a generat o practică neunitară și a necesitat sesizarea ÎCCJ pentru a o clarifica. ÎCCJ a fost chemată să precizeze dacă este admisibil recursul împotriva încheierilor prin care a fost întrerupt cursul judecății, încheieri pronunțate de instanțele de apel, în cazul în care apelul este ultima cale de atac.

Ce prevedea vechea reglementare cu privire la acest aspect? Dar actualul Cod de procedură civilă?

În vechea reglementare instanța suspenda judecata când ambele părți solicitau acest lucru sau dacă nicio parte nu se prezenta în fața instanței la strigarea pricinii. Procesul se judeca dacă una dintre părți ceruse judecarea pricinii în lipsă. Instanța suspenda de drept cauza dacă intervenea decesul unei dintre părți, dacă o parte era pusă sub interdicție, curatelă, dacă deceda mandatarul uneia dintre părți cu mai puțin de 15 zile înainte de proces, dacă o parte intra în faliment.

Instanța putea suspenda judecata dacă dezlegarea pricinii era legată de existența sau inexistența unui drept care face obiectul altei judecăți, dacă apar indiciile unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o influență decisivă asupra hotărârii care se va pronunța.

Vechea reglementare nu prevedea actul prin care instanța dispunea suspendarea și nici calea de atac. Practica a arătat că, în toate cazurile de suspendare, instanța pronunță o încheiere care poate fi atacată separat cu apel sau recurs cu condiția ca și hotărârea care se va pronunța în acea cauză să fie susceptibilă de apel sau recurs.

Prin OUG 138/2000 Codul de procedură civilă s-a modificat și legiuitorul a prevăzut că asupra suspendării judecării procesului, instanța se va pronunța prin încheiere care poate fi atacată  separat cu apel sau recurs. Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât și a celei prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului.

În 2005, textul de lege de mai sus a fost completat în sensul că s-a stabilit că asupra suspendării judecării procesului, instanța se va pronunța prin încheiere care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, cu excepția celor pronunțate în recurs.

Actuala reglementare care a generat și sesizarea ÎCCJ prevede că asupra suspendării judecării procesului instanța se va pronunța prin încheiere care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanța ierarhic superioară. Dacă suspendarea a fost dispusă de ÎCCJ, hotărârea este definitivă. Recursul se poate declara atâta timp cât durează suspendarea cursului judecării procesului împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea și a celei prin care s-a decis respingerea cererii de repunere pe rol a procesului.

Care au fost opiniile instanțelor de judecată?

Unele instanțe au apreciat că este inadmisibil recursul împotriva încheierii de suspendare a judecății cauzei pronunțate de o curte de apel dacă această instanță judecă ultima cale de atac. Se susține că incidentele procedurale se soluționează de instanța în fața căreia se invocă, astfel încât hotărârilor prin care acestea se soluționează le este aplicabil regimul juridic al hotărârilor pronunțate de acea instanță, inclusiv cu privire la căile de atac. Textul supus atenției ÎCCJ conține o excepție cu privire la regimul juridic al căii de atac cu privire la acest incident procedural.

Alte instanțe au considerat că acest recurs este admisibil indiferent dacă încheierea de suspendare a fost pronunțată de instanța de apel într-o cauză în care hotărârea ce urma să se dea asupra fondului este sau nu definitivă. Textul supus atenției nu face distincție dacă încheierea de suspendare a judecății este pronunțată într-o cauză în care hotărârea care finalizează procesul este sau nu definitivă. Textul prevede expres că măsura suspendării judecării oricărui proces, cu excepția celui care are loc în fața ÎCCJ, este supusă căii de atac a recursului care poate fi exercitat separat.

Ce a decis ÎCCJ?

ÎCCJ a pronunțat Decizia 2/2017 care a fost publicată în Monitorul Oficial 175 din 10 martie 2017. Știrile juridice arată că textul de lege supus analizei precizează clar că este inadmisibil doar recursul exercitat împotriva unei încheieri de suspendare a judecării cauzei pronunțate de ÎCCJ. Această derogare nu afectează admisibilitatea căii de atac atunci când hotărârea de fond nu este supusă apelului sau recursului. Excepția apare doar cu privire la încheierile pronunțate de ÎCCJ.

Textul de lege nu face distincție în raport cu faza procesuală în care se află litigiul și prevede că este competentă să soluționeze recursul instanța ierarhic superioară. Rețineți că prin încheierea de suspendare a judecății, instanța nu se dezînvestește să soluționeze procesul, dar că litigiul respectiv rămâne în nelucrare.

Legea de organizare judiciară prevede că Secția I și II civilă și Secția de contencios administrativ și fiscal ale ÎCCJ judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel. Se permite ca acest recurs să fie admisibil, pentru că în noțiunea de hotărâre intră și încheierea de suspendare a judecății.

În concluzie, ÎCCJ admite recursul în interesul legii și stabilește că recursul formulat împotriva încheierii prin care a fost suspendată judecata, precum şi împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei este admisibil, indiferent dacă încheierea de suspendare a fost pronunţată de instanţă într-o cauză în care hotărârea ce urmează a se da asupra fondului este sau nu definitivă.

 

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.

Comments are closed.